Cu sinceritate despre celulită

Celulita este o preocupare a multora dintre noi. Deși peste 90% dintre femei sunt supuse acestui fenomen (or tocmai femeile alcătuiesc grupul de risc pentru dezvoltarea celulitei), “coaja de portocală” de pe rotunjimi nu se supune prea ușor prevenției sau tratamentelor de succes. Pe cât e de inofensivă din punct de vedere medical, pe atât de multe și variate tratamente s-au elaborat pentru a netezi cu orice preț suprafața vulcanică de pe șolduri și coapse, dar câte dintre acestea sunt cu adevărat eficace? Câte merita investiția, sacrificiul, riscul? Se pare ca prea puține.

Tratamentele care oferă un rezultat relativ repede si palpabil, sunt cele care implică masajul cu ajutorul unor aparate speciale, care redistribuie rezervele de grăsime de sub țesutul conjunctiv îmbunătățind astfel aspectul zonelor afectate de celulită. Acestui tip de terapie, inventat in Franța, i se zice Endermologie și, deși după vreo 12 ședințe a câte jumătate de ora (aproximativ 3-4 luni) rezultatele vor fi vizibile, această soluție este foarte costisitoare și necesită întreținere de durată pentru păstrarea rezultatelor obținute. Din aceeași serie de terapii bazate pe masaj, fac parte aparatele combinate de masaj și acțiunea laserului sau a radiofrecvenței, care promit rezultate ce durează până la 6 luni, la costuri piperate.

O altă procedură non-invazivă este Criolipoliza – e un tratament prin care celulele de grasime sunt înghețate și apoi eliminate natural de organism. E un tratament folosit mai ales pentru modelarea siluetei, dar eliminarea rezervelor de grăsime pot ajuta și la estomparea efectului cojii de portocală.

Non-invazive, relativ ieftine și prietenoase sunt împachetările, însă rezultatul obținut nu lovește celulita în plin, ci doar o cosmetizează ușor, laolaltă cu efectul general de tonifiere a pielii.

Soluțiile care ar trebui tratate cu multă grijă și maximă precauție sunt injectabilele. Dintre acestea, cea mai comună terapie este mesoterapia. Aceasta presupune injectarea unor substanțe chimice în conglomeratele de grăsime de sub țesutul conjunctiv, pentru a le dispersa și a le omogeniza. Cei mai mulți doctori vorbesc despre numeroase efecte secundare ale acestui procedeu: risc de infecție, tumifiere, iritații etc.

Și dacă soluțiile enumerate mai sus pentru această meteahnă cosmetică, numită celulită, variază de la prea puțin eficiente la costisitoare sau riscante, ce am putea face noi, cele 90% dintre femei cu mai multă sau puțină celulită? Mai ales ținând cont de fatul că aceasta apare fără discriminare atât la tinerele minione cât și la doamnele mai plinuțe!

Nu există un tratament care să-i pună capăt o dată pentru totdeauna, dar cu puțină disciplină, celulita se poate diminua, iar drept “efecte secundare” vom obține un stil de viață îmbunătățit, mai multă sănătate și vigoare.

  • Așadar în lupta cu celulita un aliat sigur este sportul. Acesta nu o va face dispărută, dar îi va diminua aspectul. Exercițiul fizic va contribui la consolidarea fibrelor țesutului conjunctiv și va arde excesul de grasimi din rezervele buclucașe.
  • Recomandată în această luptă cu celulita este și o hidratare naturală corespunzătoare a pielii prin utilizarea unei creme de corp sau chiar a unei creme cu efect anticelulitic dat de extractul de chili (capsaicină)
  • Tot în prima linie împotriva celulitei este și o bună hidratare a organismului (la pachet cu o dietă echilibrată) prin consumul adecvat de apă, dar și alimente cu conținut mare de apă – castraveții, roșiile, ardeii și alte legume și fructe cu care îți vei îmbogăți dieta, te vor ajuta să menții pielea suplă, pe lângă multe alte beneficii.
  • Renunțarea la fumat. Dacă nu ai gasit încă destule motive să o faci, celulita ar putea fi unul dintre impulsurile pentru abandonarea acestui obicei. Se pare că fumul de țigară impiedică formarea colagenului și diminuează astfel elasticitatea și suplețea țesutului conjunctiv.

Prin urmare, se pote spune cu toată sinceritatea că nu vei scăpa de tot de celulită, dar vestea bună este că celulita nu aduce cu sine alte complicații, nu este subiect al prognozelor medicale și poate fi îmblânzită ușor cu un stil de viață sănătos și activ – care, de altfel, e mereu însoțit de nenumărate beneficii.

Leave a Reply